Bătută cu pumnii în cap, și-a iertat soțul agresiv. Dosar închis!

2144

Mare parte dintre femeile care sunt victime ale violenței domestice își retrag plângerile formulate împotriva agresorilor, deși unele dintre ele ajung să stea mai multe zile în spital.
Este și cazul unei femei din Bumbești-Jiu care și-a iertat soțul care a lovit-o cu pumnii în cap și în zona feţei, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Pentru că victima și-a retras plângerea, agresorul a scăpat de acuzația de violență în familie, magistrații fiind nevoiți să înceteze procesul.
La audieri, femeia a declarat că întreg scandalul a pornit după ce i-a reproşat soțului că nu aduce bani în casă şi consumă mult prea des alcool.
În acel moment, bărbatul a devenit agresiv. Fiul lor a fost cel care a reuşit să-i despartă, victima părăsind domiciliul familial.
Nu este pentru prima dată când bărbatul și-a lovit soția, dar nu a putut fi tras la răspundere, pentru că femeia l-a tot iertat.

„A căzut pe munte”
Audiat în calitate de suspect și inculpat, bărbatul nu a recunoscut agresiunea. A spus că nu și-a lovit soția și că în seara respectivă el a fost cel care a alertat poliția când a observat că femeia lipsește de-acasă.
„Cu privire la leziunile pe care persoana vătămată le prezintă inculpatul a precizat că este probabil ca acestea să fie cauzate de eventuale căzături pe munte, nicidecum prin acțiunile sale. Susținerile inculpatului nu se coroborează cu niciun mijloc de probă administrat pe parcursul urmăririi penale, fiind contrazise de declarațiile persoanei vătămate, ale martorilor, precum și de concluziile certificatului medico-legal”, a arătat instanța.
Deși a cerut ordin de protecție, între timp femeia și-a retras plângerea, iar dosarul a fost închis, zilele trecute, de Judecătoria Târgu-Jiu. Legea din România este permisivă și dă posibilitatea agresorilor să scape, dacă victimele își retrag plângerile.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here