Bătut cu cheia tubulară și băgat în spital! Motivul absurd: a spart două sticle într-un bar din Cocoreni

1743

Situație ieșită din comun într-un bar din localitatea Cocoreni, comuna Bîlteni. Asta după ce un consumator, în vârstă de 37 de ani, a ajuns sâmbătă dimineață la Spitalul Orășenesc Rovinari cu urme nenumărate pe corp, învinețit, cu mâna umflată și cu dureri puternice în zona coastelor, a abdomenului și la un picior. Totul, după ce bărbatul ar fi fost lovit, în repetate rânduri, cu o cheie de desfăcut șuruburile la roțile mașinii, de către vânzătorul unui bar din localitatea Cocoreni. Pacientul susține că vânzătorul ar fi scos cheia tubulară de sub tejghea și l-ar fi lovit în fața altor persoane aflate în bar, pentru că a spart două sticle de bere și a refuzat să spele apoi pe jos. Victima spune că a fost cu greu scoasă din mâinile agresorului, un anume Marian din Țicleni, care l-ar mai fi bătut dacă în ajutorul său nu sărea un alt bărbat.

Ion Deliu se află de duminică în Spitalul ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, secția Ortopedie, după ce medicii de la Rovinari au decis că pacientul de 37 de ani are nevoie de un control și un tratament de specialitate. Practic, cetățeanul din Cocoreni a fost transportat cu o ambulanță de la Spitalul Rovinari spre SJU Târgu Jiu, la câteva ore după internare și la o zi de la incident. Omul este beneficiar de ajutor social, adică de 142 de lei pe lună, și nu își poate acoperi nici măcar cheltuielile de spitalizare. Pacientul ocupă un pat în Secția de Ortopedie, spune că este bine îngrijit și speră ca ancheta să oblige agresorul să îi plătească spitalizarea și daune pentru cele suferite. Omul povestește că incidentul căruia i-a picat victima s-a petrecut sâmbătă dimineață, în jur de ora 1.00, când el se afla în barul respectiv din Cocoreni.
Mai exact, acesta se afla la masă singur, consumase câteva beri, iar la un moment dat a lovit cu cotul sticla pe care o avea în față. Conținutul s-a vărsat pe podeaua barului, moment în care vânzătorul i-a cerut consumatorului să ia mătura și forașul și să adune cioburile din sticla spartă. Deliu face ce i se cere, adună cioburile, dar acest lucru nu îl mulțumește pe vânzătorul de la bar. Acesta îi cere consumatorul să și spele pe jos. ,,Ia, în morții mă-tii, mopul și găleată și spală și pe jos! Asta mi-a zis Marian, fapt care m-a enervat deoarece apucasem să mătur deja pe jos. M-am enervat și am luat cealaltă sticlă goală de pe masă și am dat cu ea pe jos, spunându-i să spele el că eu nu sunt angajatul barului. În acel moment, Marian a ieșit de după bar în mână cu o cheie tubulară pe care o avea sub tejghea.
Cheia avea peste 30 de cm. S-a apropiat de mine și m-a lovit cu ea peste mâna dreaptă. Speriat și lovit, am dus mâna lovită, din care am scăpat țigarea, spre cap. Atunci el mi-a dat peste spate cu bucata de fier, apoi peste șold, la coaste. Am căzut aproape în genunchi. Eram lovit sperios în partea dreaptă și mă dureau toate. În ajutorul meu a sărit Romanescu Virgil, aflat și el în bar, care m-a și scos din mâna respectivului. Dacă acest om nu intervenea, Marian mă lăsa lat. Asta deoarece a închis ușa barului ca să nu pot să fug, și mă lovea în timp ce îmi spunea, printre înjurături, că mă omoară”, a spus Ion Deliu. Victima spune că a reușit apoi să deschidă ușa barului, ce fusese închisă cu cheia, și a fugit. Ajuns acasă, omul s-a simțit rău. A stat totuși la domiciliu în jur de 24 de ore, iar duminică dimineață, la ora 2.00, a sunat ambulanța și poliția. În aceasta perioadă victima și agresorul nu discută.

Poliția și ambulanța, la Cocoreni!
Duminică dimineață, la domiciliul lui Ion Deliu ajunge o ambulanță și un echipaj de poliție. Bărbatul este dus la Spitalul Rovinari, iar apoi transferat la Târgu-Jiu, iar poliția ia primele declarații la domiciliul victimei. Acest demers este făcut de polițiștii din Bîlteni. Apoi, polițiști din Rovinari se prezintă la spital duminică, la 10.30, și mai iau declarații de la pacientul SJU Târgu-Jiu.
,,Așa cum v-am povestit dumneavoastră, așa am explicat și polițiștilor. Dânșii mi-au zis să vin după externare la poliția din Rovinari să depun o plângere. Între timp, a început să mă sune și agresorul, spunându-mi ca după ce mă externez să îl caut că să îmi plătească ceva pentru loviturile primite. Obligația lui este să plătească oricum spitalizarea și tratamentul de după. Dar deocamdată nu renunț la plângere, în cauză deschizându-se un dosar penal. Nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva”, a explicat victima. Omul spune că este angajat la Primăria Bîlteni pe Legea 416, dat că venitul său este infim, primind lunar doar 142 de lei. În rest, spune că muncește prin comună cu ziua, având domiciliul la Cocoreni. Victima susține că vrea să i se facă dreptate urmare a celor întâmplate și consideră că nu este normal să fie bătut cu o cheie de mașină, în văzul oamenilor. Deliu susține că incidentul a fost surprins de camerele de luat vederi ale localului.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here