Bătrânii, onoraţi cu spectacole de 8 Martie

115

ansamblu maria apostolMembrii Ansamblului Folcloric “Maria Apostol” din satul Bâlta, comuna Runcu, vor susţine luni, 8 martie, cu ocazia Zilei Mamei şi a Femeii, două spectacole la căminele de bătrâni de la Suşiţa şi Dobriţa.

“Fiecare manifestare va dura câte două ore şi va fi susţinută de seniorii din ansamblu, ce numără 25 de persoane. Vom încerca să le aducem o rază de soare şi să le urăm o primăvară frumoasă bătrânilor de acolo, iar la acest lucru ne vor ajuta soliştii vocali şi taraful”, a declarat Constanţa Pobirci, coregrafa ansamblului. Totodată, joi, 4 martie, membrii ansamblului “Maria Apostol” se vor deplasa la Săcelu, unde sunt invitaţi să susţină un eveniment folcloric autentic gorjenesc pentru personalul din incinta staţiunii. De altfel, peste câteva săptămâni, până la sfârşitul lui martie, Ansamblul Folcloric “Maria Apostol” va pregăti o nouă înfăţişare. “Va fi un spectacol de primăvară cu un repertoriu de dansuri schimbat, diferit de ce am oferit până acum. Timp de o oră, la Casa Memorială a Mariei Apostol, membrii ansamblului vor prezenta dansuri şi din alte judeţe, cum ar fi Sucitoarele, din zona Braşovului şi Căluşul Oltenesc”, a mai spus coregrafa Pobirci.

Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here