Bătrână din Negomir, bătută de noră cu un obiect din fier

1050

O femeie în vârstă de 85 de ani, din Negomir, a cerut ajutorul polițiștilor, după ce a fost bătută de noră cu un obiect din fier. Bătrâna a fost amenințată și cu moartea. Agresoarea s-a ales cu dosar penal.

,,La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Secției 5 de Poliție Rurală Rovinari au fost sesizaţi de o femeie de 85 de ani, din comuna Negomir, cu privire la faptul că nora sa de 47 de ani, în timp ce se afla la domiciliul comun, i-ar fi adresat amenințări cu moartea și ar fi exercitat acte de violență împotriva sa, lovind-o cu un obiect contondent, din fier, în zona mâinilor. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie și amenințare, fiind emis și un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, prin care i se interzice agresoarei să se apropie de persoana vătămată, la o distanță mai mică de 100 metri și de reședința acesteia din comuna Negomir”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here