Bătrân rătăcit într-o pădure din Târgu-Cărbunești, găsit după două ore de căutări

1444

Un bărbat de 72 de ani, care s-a rătăcit, vineri, într-o pădure din Târgu-Cărbunești, a fost găsit după două ore de căutări.Potrivit Poliției, fiul bătrânului a sunat la 112, povestind că au plecat împreună la cules de ciuperci, iar la un moment dat s-au despărțit şi nu ştie unde se află.Oamenii legii au plecat imediat în căutarea acestuia.
,,La data de 19 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați de către un bărbat de 50 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, cu privire la faptul că, în cursul zilei, tatăl său de 72 de ani, din aceeași localitate, s-ar fi rătăcit în pădurea de pe raza orașului Târgu-Cărbunești și nu mai poate lua legătura cu acesta.Având în vedere cele sesizate, la nivelul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost constituite echipe de căutare, formate din polițiști, jandarmi și reprezentanți ai Ocolului Silvic Târgu-Cărbunești, iar după aproximativ două ore de căutări, bărbatul a fost găsit pe un teren cu vegetație forestieră, la aproximativ 10 kilometri de orașul Târgu-Cărbunești, acesta declarând polițiștilor că s-a rătăcit prin pădure și nu mai găsea drumul de întoarcere spre casă.
Bărbatul prezenta o stare de sănătate bună, acesta mulțumind tuturor participanților pentru efortul depus de a-l găsi”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here