Bătrân rănit, după ce o butelie a explodat în locuinţa sa

459

Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, a ajuns la spital, ieri dimineaţă, cu arsuri pe faţă, după ce o butelie a explodat în bucătăria gospodăriei sale. Purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, a declarat că explozia nu a fost urmată de un incendiu. ,,Am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă, generată de o explozie în comuna Bengeşti- Ciocadia. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Novaci care a constatat că explozia s-a produs în bucătăria unei case de locuit din cauza unor scăpări de gaze de la o butelie. Un bărbat a suferit arsuri pe faţă şi a fost transportat la spitalul din Novaci de către rude, înaine ca echipajele să ajungă la faţa locului. În încăpere se mai aflau alte două butelii, acestea fiind scoase de pompierii militari înainte de a produce o adevărată tragedie. Din fericire, explozia nu a fost urmată de incendiu, dar fluxul exploziei a provocat pagube semnificative locuinței”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Poliția a deschis o anchetă în acest caz, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și distrugere.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here