Bătrân păcălit de doi tineri din Constanța

1071

O tânără de 20 de ani și un bărbat de 30 de ani, din județul Constanța, au ajuns în arestul IPJ Gorj, joi seara, după ce i-ar fi furat banii unui bătrân din comuna Plopșoru.Pensionarul i-a primit în curte, după ce i-au propus să le vândă băuturi alcoolice. Într-un moment de neatenție, cei doi tineri i-au furat din dulap toate economiile, 7000 de lei.Polițiștii din Argeș i-au găsit pe suspecți, iar banii au fost recuperați.,,La data de 14 mai, polițiștii din cadrul IPJ Argeș au identificat în trafic o tânără de 20 de ani și un bărbat de 30 de ani, ambii din comuna Valu lui Traian, județul Constanța, fiind bănuiți și căutați pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt, pe raza comunei Plopșoru. Cei doi au fost preluați de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni, fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. La data de 13 mai, polițiștii din Turceni au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 85 de ani, din comuna Plopșoru, cu privire la faptul că i-a fost sustrasă suma de 7.000 de lei, de către două persoane necunoscute. Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că la domiciliul apelantului ar fi venit două persoane, iar sub pretextul că doresc să cumpere băuturi alcoolice bărbatul le-a permis accesul în curtea locuinței, ocazie cu care ar fi profitat de neatenția sa și ar fi sustras suma de bani, după care au părăsit imobilul. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști și restituit persoanei vătămate”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.