Bătăuşii din Rovinari au fost reţinuţi

403

batausi 1Cei trei bătăuşi din Rovinari, care au agresat doi băieţi într-un bar din localitate, în noaptea de 7 martie a. c., şi apoi la spital, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Aceştia riscă până la 7 ani de închisoare. Urmare a cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari, pe numele celor trei tineri suspectaţi de

comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, au fost emise ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore. Poliţiştii i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Reamintim că poliţiştii i-au reţinut pe cei trei suspecţi în noaptea de 7 martie a.c.. Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că suspecţii, A.D.C., de 26 ani, R.D.P., de 24 ani şi A.M.A., de 23 ani, toţi din oraşul Rovinari, în jurul orelor 01:00, în timp ce se aflau într-un bar din localitate, au exercitat acte de violenţă asupra unui tânăr, P.C.V., de 21 de ani, din Rovinari. Victima s-a deplasat la Spitalul Oraşului Rovinari – Secţia Urgenţe, fiind însoţită de către un prieten, T.M.C., de 27 ani, din aceeaşi localitate. Aici au venit şi cei trei suspecţi care au continuat actele de agresiune fizică asupra celor doi, în timpul altercaţiei fiind spart şi geamul termopan de batausila uşa de intrare în camera de urgenţă a unităţii medicale. În jurul orelor 01:40, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi cu privire la cele întâmplate, prin apelul de urgenţă 112 şi la scurt timp de la sesizare, i-au depistat pe suspecţi, aceştia fiind conduşi la sediul Poliţiei Oraşului Rovinari pentru continuarea cercetărilor. Având în vedere că prin faptele comise, suspecţii au tulburat ordinea şi liniştea publică, poliţiştii au dispus reţinerea lor, pe timp de 24 de ore şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Gorj. “Suspecţii au fost reţinuţi pe timp de 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere. Din cercetări s-a stabilit faptul că aceştia au agresat doi tineri într-un bar, ulterior i-a urmărit la spitalul din localitate, iar aici în secţia de urgenţă i-au agresat din nou şi mai mult decât atât au distrus uşa de acces din respectiva secţie”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt I.P.J. Gorj. Ieri cei trei suspecţi au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu. Aceştia riscă până la 7 ani de închisoare.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here