Bătălie mare, pe Dealul Frânceștilor din Peștișani

115

Autorităție locale din Peștișani au încercat, la finalul săptămânii trecute, să dea timpul înapoi cu mai bine de un secol în urmă. Mai exact, cu 102 ani, când pe Dealul Frânceștilor din Peștișani s-a dat o bătălie importantă de către armata română. Este vorba despre Primul Război Mondial și despre una dintre multele lupte pentru eliberarea gliei străbune și reîntregirea neamului.

Evocarea evenimentelor de acum 102 ani, desfășurate pe dealurile Frânceștilor de Gorj a fost executată impecabil de către niște veritabili profesioniști în materie, au spus cei prezenți la frumoasa manifestare, de la finalul săptămânii trecute, de la Peștișani. Bătălia a fost repusă în operă în zona “La Gonţa”- spre Curături. Aici, a fost intonat Imnul Regal şi a avut loc, cu minuțiozitate, reconstituirea unei importante bătălii pentru această comună. Evenimentul s-a încheiat cu intonarea Imnului Naţional al României. De altfel, comuna Peștișani a găzduit, sâmbătă, o amplă manifestare dedicată Primului Război Mondial și Marii Uniri din 1918 în conștiința locuitorilor comunei. Manifestările au fost organizate de autorităţile locale din Peştişani, primarul Cosmin Pigui fiind în linia întâi la acțiune, cu sprijinul liceului din localitate, al Fundaţiei “Casa Brâncuşi- Hobiţa” şi al Federaţiei „Societatea civilă românească” din Bucureşti.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here