Bătaie pe posturile din poliție. 35 de candidați pe un loc!

1453

Concurență mai mare ca la Medicină pentru posturile din poliție. 211 candidați s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, pentru cele 6 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă, din sursă externă.

Posturile sunt disponibile în comunele Aninoasa, Căpreni, Crușeț, Stejari, Berlești și Bumbești-Pițic.
„În perioada 11-19 octombrie a.c., candidații ale căror dosare au fost validate vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice. La data de 23 octombrie a.c., va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă. Informații complete cu privire la modalitatea de desfășurare a concursului se regăsesc, pe site-ul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, în secțiunea carieră/posturi-scoase-la-concurs:https://gj.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-incadrare-directa-agenti-ajutor-sef-de-post”, a comunicat IPJ Gorj.
Totodată, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a scos la concurs 10 posturi de ofițeri de poliție prin încadrare directă. Înscrierile se fac on-line, până pe 5 octombrie, inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.
Posturile scoase sunt în specialitățile relații publice, comunicații și informatică, logistică, pregătire profesională, implementare proiecte, investigații criminale și investigarea criminalității economice.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here