Încă o bătaie a avut loc în județul Gorj, de această dată în comuna Țânțăreni. Opt persoane au fost reţinute, miercuri seara, după ce s-au agresat reciproc și au spart geamul unui magazin din localitate. Scandalul ar fi fost provocat de doi localnici.,,La data de 22 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 47 de ani, din comuna Ţânţăreni, doi bărbaţi de 37 şi 40 de ani, din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj şi un bărbat de 47 de ani din comuna Rogova, judeţul Mehedinţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în cursul zilei de miercuri, aceştia, aflându-se pe raza comunei Ţânţăreni, în apropierea unei societăţi comerciale, în urma unui conflict spontan ar fi exercitat acte de violenţă unul împotriva celuilalt, fiind distrus, totodată, şi un geam al magazinului. În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. Cele opt persoane au fost sancționate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare 3/2020, primind o amendă în valoare de 10.000 de lei, fiecare.Un alt scandal a avut loc în noaptea de Înviere, în comuna Stejari. Zece persoane au fost reținute pentru 24 de ore, după ce s-au bătut reciproc pe o stradă, din satul Piscoiu. Altercația ar fi început în urma consumului de alcool și de la muzica dată prea tare.,,La data de 20 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj nouă bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani, din comuna Stejari şi o tânără de 18 ani, din aceeaşi localitate, bănuiţi de săvârşirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în noaptea de 18/19 aprilie, aceştia, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se aflau pe drumul comunal Piscoiu, ar fi exercitat acte de violenţă unul împotriva celuilalt. În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. După cele 24 de ore petrecute în arest, suspecții au fost eliberați.
L.F.