Băsescu spune lucruri trăznite, Primul ministru îşi vede de treabă!

305

A fost cândva o emisiune de televiziune „Copiii spun lucruri trăznite”. Destul de amuzantă şi interesantă. O realiza Virgil Ianţu. De ceva vreme, presupusul preşedinte al României, Guvernatorul actual al Coloniei numită încă România, Traian Băsescu a semnat un Pact de coabitare cu primul ministru Victor Ponta. Respectat numai de o singură parte. Din păcate! Eu continuând să cred că premierul n-a greşit acceptând semnarea unui asemenea document.


Gestul primului ministru, Victor Ponta, n-a fost agreat de opinia publică, de partenerii liberali din USL, de mass-media nu mai vorbesc. Voalat, primul ministru a afirmat că Traian Băsescu zice lucruri trăznite. Să recunoaştem, nu-i o noutate. Deocamdată, nu cred că merită să-i dăm mai multă importanţă cetăţeanului cu dosare penale albite de nu ştiu care procuror. Şi nici trocul cu şefii DNA şi ai Parchetului General nu sunt convins că este chiar aşa cum cleveteşte lumea. Timpul îşi va spune cuvântul. O fi comis fostul Procuror General, Laura Codruţa Kovesi, destule necurate. Cert este că, spre deosebire de alţii, cred în necesitatea unei noi Constituţii. Cu prerogative mai clare şi mult limitate pentru preşedinte. Başca o groază de prevederi necesare privind Justiţia şi reala sa independenţă. Fiindcă Justiţia este o putere în stat, care se cere depolitizată. De ce să aibă preşedintele dreptul să-şi strecoare oamenii lui – şi nu puţini – la Curtea Constituţională a României? Aşa cum l-a pus la adăpost – prin imunitatea căpătată timp de 9 ani – a ex-şefului DNA, Daniel Morar. Un tip realmente obraznic şi colţos, inclusiv atunci când vorbeşte despre primul ministru Victor Ponta. Dacă PNL-ului îi arde de joacă nu are decât. Obligaţiile primului ministru Victor Ponta, preşedinte PSD şi copreşedinte USL, sunt mult mai mari decât a pleca urechea la toate vaietele liberale. Chiar dacă vin din parte lui Crin Antonescu, preşedintele Senatului – cine ştie, poate vârful carierei sale! -, probabil, încolţit şi el de alţi lideri liberali. Pur şi simplu premierul are o mare răspundere în gestionarea averii ţării şi, mai ales, în păstrarea unui climat de stabilitate. Pe actuala criză economică şi socială numai o criză politică ne-ar mai lipsi. În sfârşit, deşi PNL putea să păstreze portofoliul Justiţiei, ţinând coada sus au renunţat la el. Poate că tot răul este spre binele României. Iată că primul ministru Victor Ponta s-a decis şi s-a orientat spre procurorul Robert Cazanciuc pentru funcţia de ministru al Justiţiei.
Nu are rost să-i facem nicio prezentare, premierul ştiind – ca om de meserie – mai bine decât noi cine merită şi cine nu. Aş remarca faptul că în cariera sa, Robert Cazanciuc a deţinut şi funcţia de director general adjunct al Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor. Am avea, în sfârşit, un ministru al Justiţiei care cunoaşte neregulile imense şi nepotismele din puşcăriile României.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here