Băsescu pune UCB lângă Spiru Haret

488

basescu2Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că victime ale falsului în doctorate, masterate sunt şi studenţii de la stat, nu doar cei din sectorul privat, şi a menţionat că universităţi din Oradea, Târgu Jiu, Alexandria…

Universitatea de Medicină din Iaşi sunt echivalentele lui „Spiru Haret”. „Ca om care a citit toată expertiza Comisiei prezidenţiale, vă pot spune că victime ale falsului în diplome, în doctorate, în masterate sunt şi cei de la stat, nu numai cei din sectorul privat. Iar Oradea, Târgu Jiu, mai nou Alexandria, Universitatea de Medicină din Iaşi sunt echivalentele lui «Spiru Haret», oricât nu v-ar plăcea să auziţi acest lucru”, a spus Traian Băsescu, în cadrul dezbaterii cu tema „Reforma structurală a societăţii româneşti. Modernizarea României prin educaţie”. El a arătat că dezvoltarea unui un nou proiect educativ, de transmitere de valori, competenţe şi cunoştinţe, care să dea şcolii româneşti o imagine modernă, adaptată nevoilor timpului nostru, flexibilizarea curriculei în acord cu interesele comunităţii locale sunt puncte cheie în formarea unor elevi deschişi spre lume, capabili să se integreze în societate şi pe piaţa muncii. „Nu vom putea niciodată performa atât timp cât vom repeta aceleaşi soluţii rigide definite în laboratoare la centru şi atât timp cât nu vom lua în calcul existenţa unor planuri individualizate de învăţare. În acest sens, gradul de libertate pedagogică de care se bucură dascălii la clasă este fundamental”, a mai arătat şeful statului.
Reprezentanţii Universităţii din Târgu Jiu au putut fi contactaţi cu greu ieri, majoritatea fiind plecaţi prin concedii sau nerăspunzând la telefoane. Unii dintre aceştia au dat însă de înţeles că preşedintele a făcut afirmaţiile respective folosindu-se de informaţii existente până în 2005, ceea ce înseamnă că Băsescu a fost dezinformat.”Băsescu este uşor dezinformat. Poate în perioada 2001-2004 lucrurile ar fi părut să fie aşa, dar în ultimii 4-5 ani de zile am demontrat în permanenţă că s-au făcut schimbări şi că lucrurile merg pe făgaşul normal”, spune cancelarul UCB, Dorel Chiriţescu. UCB este acum implicată într-un proces de ridicare a standardelor de calitate a procesului educaţional, motiv pentru care informaţiile rostite de şeful statului nu sunt considerate temeinice de către reprezentanţii universităţii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here