Diriguitorul jucător, unic şi indivizibil, monocefal şi dictator al României, al nost Zeus-BĂSE, dă rasol după rasol, e un superficial şi adept al diversiunilor şi planurilor false, al acţiunilor ce au drept scop distragerea atenţiei de la problemele reale ale vieţii publice şi inducerea în eroare a poporului.
Trăsnăile, năzbâtiile ridicolului matroz sunt cvasi cotidiene. Bătaia de joc, minciuna şi hăhăiala psihopată fac parte integrantă din armura acestui neruşinat flecar. Trăsnăile lui Traian Băsescu din ultima perioadă pot fi rostuite în două secţiuni. Pe plan „intern” opacul hăhăilă şi-a căutat din nou de lucru, în momentul în care Opoziţia venise cu propunerea de a dezbate public proiecte de măsuri în domeniul social-economic, al educaţiei, etc. Dictatorul flecar deviază discuţia spre teme despre care ştia că vor inflama spiritele: anunţă un proiect idiot, înfăşat cu argumente de tot râsul, de modificare a zonării teritorial-administrativă a României. Lesne de observat că proiectul băsescian e gândit deliberat aiurea, adică tocmai pentru a putea fi contestat cu argumente pertinente din mai multe direcţii şi dinlăuntrul Coaliţiei de guvernare – în primul rând din partea UDMR, dar şi a majorităţii liderilor PDL, mai ales din teritoriu (chiar dacă aceştia nu îndrăznesc să-şi expună ideile), şi din partea Opoziţiei, dar şi a masei largi de români, deja angoasaţi de alte restructurări antiumane, precum aceea a spitalelor, şcolilor şi instituţiilor clientelare. Nu lipseşte reacţia UDMR, care gândise deja un proiect de reorganizare iredentistă-administrativă, care să refacă vechea Regiune Autonomă Maghiară, adăugându-i, în ultimul moment, şi o altă entitate autonomă: regiunea Partium (judeţele Satu Mare, Bihor, Sălaj). Organizaţia secuiască, mânată de la spate de Tökes Laszlo, plusează ori nu acceptă nici măcar varianta UDMR, refuzând ca din aşa-zisul „Ţinut Secuiesc” autonom să facă parte localităţile din judeţul Mureş care au populaţia majoritar românească. Următoarele evenimente ne aruncă în conflict nedisimulat cu Ungaria, ale cărei impertinenţe impardonabile, revizioniste, iredentiste, vădit şovine şi antiromâneşti se înmulţesc scandalos în vremea politicii ipocrite şi fariseice a dictatorului Zeus-BĂSE. Mai întâi, foarte înflăcăratul Zsolt Semjen, după ce Consiliul Naţional Secuiesc se plânsese că patria-mamă nu le-a sărit în ajutor la vreme, vine cu o intervenţie paranoică şi afirmă nici mai mult nici mai puţin decât că: „Pentru etnicii maghiari este o chestiune de viaţă şi de moarte ca regiunea istorică Ţinutul Secuiesc şi judeţele cu populaţie maghiară să rămână unite”. Până la urmă Ministerul de Externe român, atât de afectuos şi obedient în relaţiile cu Budapesta, s-a văzut silit să-l cheme pe ambasadorul Ungariei şi să-l dojenească îngăduitor. Guvernul de la Budapesta escaladează paranoia antiromânească: hodoronc-tronc, propune ca Cimitirul Central din Cluj-Napoca să fie inclus pe lista UNESCO a patrimoniului mondial, întrucât aici sunt înmormântate personalităţi maghiare – desigur urmând ca, mintenaş, România să facă o cerere în acest sens către UNESCO. Mai mult, primarul Budapestei s-a supărat, ca văcarul pe sat, pe steagul capitalei pe care o gospodăreşte, întrucât acesta are culorile roşu, galben şi albastru (în benzi orizontale) şi prea seamănă cu al României (cu benzile pe verticală). Desprindem o primă constatare în privinţa împărţirii administrativ-teritoriale, aceasta este de competenţa Parlamentului, în timp ce preşedintele, conform actualei Constituţii, nu are dreptul să ia iniţiative legislative – doar să medieze între puterile statului. Dacă zăbovim asupra relaţiilor cu Ungaria, mai ales aici e isprava preşedintelui: să aibă grijă de bunele relaţii ale României şi să-i rămână nepângărite fruntariile. După cum se vede, în toate chestiunile Zeus-BĂSE a dat rasol şi cu mucii în făsui. Hăhăilă al nost face totul de-a-ndărătelea. Profundă şi actuală este sublinierea lui I. Slavici: „cea mai obişnuită formă a excesului de amor propriu e îndărătnicia, o slăbiciune a oamenilor care-şi simt inferioritatea, dar nu vor să recunoască superioritatea altora şi astfel se încăpăţânează – ajung în cele din urmă la îndârjire.” Vaporeanul ridicol a plusat în a-şi scoate din mintea neguroasă proprii interese: revizuirea Constituţiei. Conform actualei Constituţii, preşedintele poate iniţia procesul de revizuire a acesteia la iniţiativa Guvernului, a unor parlamentari ori cetăţeni (nu intru în detalii), dar nu are dreptul la iniţiativă legislativă, în sensul alcătuirii arbitrare şi despotice a textelor respective. Zeus-BĂSE a ignorat faptul că Parlamentul are o comisie constituită exact pentru revizuirea Constituţiei (care diriguită de Daniel Buda, Roberta Pristanda, Ioan Oltean şi alţi pricăjiţi) nu şi-a făcut datoria şi a luat un text de la Guvern, l-a modificat copios şi a ieşit zgomotos cu el în public pentru a-şi reliefa interesele funest. Curtea Constituţională, a tentă cu vrerile tăinuite ale pezevenchiului, ar fi trebuit să i-l returneze cu condescendenţa adecvată. Totuşi, l-a studiat, l-a discutat şi l-a respins, declarând neconstituţionale câteva articole tendenţios gândite şi sugerându-i să mai reflecteze la altele, şi ele dubioase. Nu zăbovesc asupra faptului că şi Curtea Constituţională a acţionat neconstituţional citindu-i şi analizându-i textul de substanţă despotică şi mă întreb de ce a făcut vaporeanul toate acestea, ştiind că nu poate merge mai departe nici cu împărţirea teritoriului României, nici cu modificarea Constituţiei. Răspunsul este la îndemâna oricărui om cu mintea trează: pentru popularitate. Zeus-BĂSE speră să recucerească măcar acel electorat patriotic şi naţionalist de care nu se ocupă efectiv nici un partid ori căruia i se amplifică compătimirea: iată, bietul Băse al nost ar face multe dar nu-l lasă ba ungurii, ba Opoziţia…Jalnică diversiune! Puterea, în speţă găgăuţă Băse, este atât de blamat în ţară şi dincolo de fruntariile ei cum nu s-a mai auzit şi nici văzut în istoria României. Acest impardonabil diversionist ne-a distrus economic, moral şi spiritual, ne-a compromis politic, ne-a adus foamea, sărăcia şi desconsiderarea în conclavul lumii civilizate.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
