Baschet/Liga Națională: Energia, depășită clar de Asesoft!

374

Una dintre partidele în care Energia trebuia să obțină succesul care să asigure calificarea în play-off s-a scurs fără ca gorjenii să obțină ceea ce și-au propus. Energia a pierdut fără drept de apel confruntarea cu campionii de la Asesoft, scor 74-95, și așteaptă de la meciurile următoare victoria izbăvitoare.
Primul sfert a fost echilibrat, cu o confruntare de la distanță dintre Milosevic și Guțoaia. Fostul jucător al Energiei a reușit un meci de pus în ramă, Guțoaia marcând la finele primelor 20 de minute nu mai puțin de 27 de puncte. Dealtfel, reușitele sale au stat la baza detașării oaspeților, care au câștigat sfertul secund cu 14-29. Revenirea de la cabine a adus un nou sfert dus cap la cap de cele două echipe, dar avantajul luat de Asesoft a fost prea mare pentru a mai fi întors. Mai mult decât atât, campionii de la Asesoft și-a mărit avantajul și au încheiat partida cu un avans de 21 de puncte.
Milosevic a reușit din nou un double-double, cu 21 de puncte și 11 recuperări, dar MVP-ul partidei a fost în mod evident Adrian Guțoaia. Acesta, deși nu a reușit să intre în double-double, a fost aproape de triple-double cu 34 de puncte, 7 recuperări și 8 pase decisive.
Privind optimist situația Energiei se poate spune că echipei gorjene îi mai rămân trei meciuri din care să obțină un succes, însă rămâne și partea pesimistă a problemei, meciurile din deplasare cu Mureș Târgu Mureș și de acasă cu Steaua și CSM Oradea fiind unele infernale, din care trupa lui Florin Nini poate ieși șifonată și în afara play-off-ului.
Energia Rovinari – Asesoft Ploiești 74-95 (22-23, 14-29, 24-24, 14-19)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 800
Energia: Watson (4), Troupe (7), Bratoloveanu, Darby (17), Jazvin (9), Ștefan, Vlaicu, Alionescu, Karpelesz (9), Aktaș, Milosevic (21), Keerles (7). Antrenor: Florin Nini.
Asesoft: Adamovic (8), Szijarto, Burlacu (7), Mohammed (22), Tica (5), Lee (11), Krapic (8), Dumitrescu, Movileanu, Popovic, Guțoaia (34). Antrenor: Vladimir Arnautovic.
Arbitri: Marius Ciulin, Sorin Drugău, Nicolae Dragoș.
C.Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here