Baschetbaliștii și-au fixat obiectivul pentru faza a doua din LNBM

1201

Gorjenii au terminat Conferința A cu doar 2 succese, acumulând 14 înfrângeri. Sâmbătă debutează în Grupa 11-18, la liderul CSM Galați. Înainte de faza a doua din LNBM, directorul sportiv de la CSM Târgu Jiu, Claudiu Alionescu, a vorbit despre parcursul echipei. Acesta speră că lucrurile s-au așezat după venirea lui Kresimir Basic și spune că obiectivul formației este să termine cel puțin pe locul șase înainte de duelurile decisive pentru menținerea în primul eșalon. ,,Este o primă parte care nu ne-a dus acolo unde ne-am fi dorit la începutul campionatului. Am început sezonul foarte rău, cu o serie de meciuri pe care nu am reușit să le câștigăm, chiar dacă în unele dintre ele am avut evoluții bune. Am condus la Ciuc sau acasă cu Sibiul, meciuri pe care le-am pierdut pe final și nu ar fi trebuit să le pierdem. Au fost schimbări la nivelul băncii tehnice, acum avem o oarecare stabilitate și au apărut și primele victorii. Cred eu că suntem pe un trend ascendent. Partea a doua a sezonului este decisivă în ceea ce privește rămânerea în Liga Națională în sezonul viitor. Întâlnim echipa de pe primul loc în acest moment, care a intrat cu maximum de puncte, astfel că este clar echipa favorită. A pierdut calificarea în TOP 10 în ultima secundă la Timișoara. Este o echipă puternică, închegată, care practică o apărare agresivă, cu multe capcane. Și ei au operat unele modificări în lot. Primordial pentru noi în partea a doua a sezonului este să evităm ultimele două locuri, pentru a avea un eventual avantaj al terenului propriu în play-out-ul care urmează după meciurile din faza a doua”, a spus Alionescu. Din păcate, există și unele probleme de lot înainte de acest meci. Porter Troupe și Anthony Durham sunt incerți pentru confruntarea cu gălățenii. ,,Porter nu s-a antrenat în ultimele zile, a avut o contuzie după meciul de la Sibiu. De asemenea, Durham acuză problemele generale în această perioadă, cu această gripă. Sperăm să poată să facă deplasarea la Galați. Dacă nu, așa cum spunem de fiecare dată, mergem cu jucătorii pe care îi avem la dispoziție și vom încerca să dăm tot ce e mai bun din noi pentru a reușit un rezultat pozitiv”, a adăugat Alionescu. CSM Târgu Jiu mai încearcă să aducă un jucător, cel mai probabil pe poziția 5. Totuși, nu se știe dacă transferul se va concretiza. ,,La 28 februarie, se încheie perioada de transferări și ar mai putea apărea unele modificări, însă este destul de dificil în momentul de față. Bugetul nostru nu ne permite să aducem jucătorii pe care i-am dori în acest moment, iar piața este limitată în această parte a campionatului. Suntem în căutări și dacă vom putea efectua o mutare care să aducă plusvaloare, vom face acest lucru”, a admis Alionescu. Meciul dintre CSM Galați și CSM Târgu Jiu se dispută sâmbătă, de la ora 18.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here