Baschetbaliștii români se pregătesc pentru dublele cu Albania și Slovacia

893

Naționala de baschet a României a început pregătirile pentru pentru confruntările cu Albania și Slovacia, meciuri contând pentru ultima fază din precalificările FIBA EuroBasket 2025. Tricolorii vor evolua sub comanda noului selecționer, Michael Gorke. Cel din urmă și-a stabilit și staff-ul tehnic, format din Alin Săftel – asistent, Vlad Pora – asistent, Georgian Păun – pregătire fizică, Iulian Samoilă – kinetoterapeut și Zoli Safar – team manager. Meciurile vor avea loc pe 19, 22 și 29 iulie, respectiv 2 august. Partidele de pe teren propriu se desfășoară la Pitești Arena, în 22 și 29 Iulie, ora 18.00, fiind transmise în direct pe DigiSport. ,,Vulturii” se antrenează în sala Federației Române de Baschet, tot acolo unde de curând a început programul de pregătire al echipei naționale universitare a României.
Componența lotului național de seniori este următoarea:
Fundași – Tudor Gheorghe, Mirel Dragoste, Kris Richard, Dragoș Diculescu
Extreme – Mihai Măciucă, Nandor Kuti, Amedeo Casale, George Blaj-Voinescu
Pivoți – Alex Olah, Cristian Cotoară, Rolland Torok, Bogdan Popa, Andrei Calenic, Bogdan Țîbîrnă
Rareș Uță și Tudor Gîrbea sunt accidentați.
Lucas Tohătan, Bobe Nicolescu, Emanuel Cățe, Tudor Fometescu și Ștefan Grasu fac parte din lotul universitar al României.
Astăzi, România va disputa un meci test cu Bulgaria, la Botevgrad.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here