Baschetbaliștii gorjeni primesc vizita campioanei: ,,Trebuie să fim competitivi și să jucăm cât mai tare”

1465

Weekend de foc în Sala Sporturilor din Târgu Jiu. Finalul de an aduce două confruntări incendiare în orașul lui Brâncuși. Campioanele României la baschet masculin și handbal feminin vin în Gorj, iar meciurile se dispută înainte de Anul Nou. Prima partidă va avea loc la seniori vineri, 29 decembrie. U BT Cluj-Napoca este adversara elevilor lui Kresimir Basic. Înainte de runda cu numărul 15 din LNBM, ardelenii formează singura echipă neînvinsă din Conferința A, cu 12 victorii. În schimb, gorjenii au cinci meciuri câștigate și șase eșecuri. Antrenorul croat al CSM-ului speră ca trupa gazdă să facă un meci aproape perfect.
Basic este conștient că o victorie ar însemna o surpriză imensă, dar nu se gândește la acest aspect, ci mai degrabă la planul de joc pe care baschetbaliștii săi trebuie să îl respecte.
,,Este foarte bine din punct de vedere al spectacolului sportiv că primim vizita campioanei. În ceea ce ne privește, trebuie să ne facem jocul nostru specific, să intrăm tare în meci. Este evident că Universitatea Cluj este favorită, însă vom intra pe parchet și vom vedea dacă ne vom putea măsura forțele cu ei. Este clar că trebuie să fim la cel mai înalt nivel baschetbalistic al nostru. Trebuie să facem tranziția de la antrenament către teren. Cunoaștem calitatea jucătorilor de la Cluj, rosterul adânc pe care îl au, însă, până la urmă, trebuie să muncim, pentru că baschetul este un joc de cinci la cinci”, a spus antrenorul. Croatul nu a renunțat la accederea în faza superioară a competiției.
,,Play-off-ul este un obiectiv ce poate fi atins. Suntem la mâna noastră, dar pentru asta trebuie să luptăm și să oferim ceea ce avem mai bun meci de meci. Nu avem probleme majore cu accidentările, dar, așa cum spun de fiecare dată, jucătorii apți trebuie să intre pe teren și să înțeleagă faptul că, atunci când primesc această șansă, trebuie să dea maximum”, a adăugat Basic.
Extrema de forță Jalen Dupree crede că amfitrionii trebuie să fie agresivi și să dea o replică solidă formației mai valoroase. Şi americanul este convins că o clasare în TOP 10 poate fi atinsă la finalul campionatului regulat.
,,Trebuie să fim competitivi și să jucăm cât mai tare. Orice echipă poate fi învinsă, dar trebuie să respectăm planul de joc. Trebuie să muncim mult, vom încerca să ținem meciul aproape. Sunt o echipă care speculează slăbiciunile, nu vrem să ne trezim cu un ,,croșeu în bărbie”. Trebuie să fim pregătiți. Suntem nerăbdători să intrăm pe parchet. Încă ne gândim la play-off, este un obiectiv pe care îl putem realiza, dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas”, a declarat jucătorul. CSM Târgu Jiu – U BT Cluj Napoca se joacă vineri, de la ora 18.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here