Baschet, Liga Națională (m) – Energia Rovinari s-a impus fără probleme în fața Concordiei Chiajna

1935

Trupa antrenată de Florin Nini, după câteva tentative nereușite de programare a câtorva întâlniri amicale în presezon, și-a stabilit coordonatele într-o confruntare oficială, contând pentru cea de-a 14-a rundă a primului eșalon, cu Concordia Chiajna.

Pauza competițională a fost foarte scurtă, așa că nici amicalele nu și-au făcut apariția în planul de pregătire. Șansa, dacă se poate spune așa, a fost de partea Energiei care a debutat în „oficiale” împotriva unei trupe fără obiectiv îndrăzneț, dar care vizează salvarea de la retrogradare pe durata play-out-ului din care va fi, cel mai probabil, parte componentă la finele sezonului regulat. „Avem parte de un debut de retur nu foarte puternic. Jucăm acasă împotriva echipei din Chiajna dar, ca orice debut, trebuie tratat ca atare, în sensul că trebuie să verificăm şi să testăm la ce nivel se află băieţii, din punct de vedere al relaţiilor de joc. Pentru fani am putea să facem şi spectacol la acest meci, să-i bucurăm la început de an. Personal, urmăresc să rulez lotul, să dau minute unor jucători, lucru pe care o să îl fac cu orice risc în tot returul, pentru că meciurile au o miză mai mare, iar presiunea unei victorii este mult mai mare”, declara tehnicianul Energiei înainte de “marele duel”.
Chiar dacă adversarul se anunța a fi unul ușor de abordat, Florin Nini nu și-a permis să joace cu garda jos și a continuat să păstreze pe teren o bună bucată de vreme “cinciul” de bază în vederea securizării victoriei. “Toţi jucătorii trebuie să rămână conecninitaţi la jocuri, trebuie să fie în ritm, pentru că un jucător care stă în ritm crescut peste 30 minute, cu siguranţă că în ultimele minute nu poate avea aceeaşi luciditate şi acea minte odihnită pentru a lua o decizie bună. Voi încerca să-i mai odihnesc pe cei care au jucat mai mult în tur, în încercarea de a-i avea mai lucizi şi mai proaspeţi pe final de joc”, a completat Nini.

Filmul primului duel oficial
Energia Rovinari a debutat sâmbătă cu o victorie deloc surprinzătoare în fața propriilor suporteri. Meciul, cu care partea a doua a campionatului Ligii Naționale și-a intrat în drepturi, pentru formația târgujiană, a fost câștigat fără probleme, după un 4-0 pe sferturi (25-15, 24-14, 20-18, 15-13), de Energia Rovinari, scorul consemnat la finalul celor 40 de minute regulamentare fiind 84-60. „Cinciul” de bază al celor doi tehnicieni gorjeni s-a văzut condus doar în primele 150 de secunde, 2-5 și 4-5, după care acțiunile colective și individuale ale gazdelor au început să prindă contur și să fie finalizate, mai tot timpul, cu puncte pe tabela de marcaj. Având în față un adversar modest, Energia a tranșat primele două sferturi la diferențe de 10 puncte (25-15 și 24-14), iar în ultimele două acte reprezentațiile s-au încheiat când elevii lui Nini și Stroescu beneficiau de un avans de o singură posesie 20-18 și, respectiv, 15-13. “Principalul” Energiei s-a ținut de cuvânt și a rulat întregul lot de jucători, cel mai folosit fiind pivotul Ermin Jazvin, sârbul adunând puțin peste 29 de minute pe teren. De la Energia, cel mai prolific jucător a fost Kostantinas Kakaroudis, cu 14 puncte, urmat de Watson și Jazvin, ambii cu câte 13, în timp ce de la oaspeți s-a făcut remarcat, cu cele 18 puncte marcate, Nemanja Petrovic.

Energia Rovinari-C.S. Concordia Chiajna 84-60 (25-15,24-14, 20-18, 15-13)
“Sala Sporturilor” – Târgu Jiu, spectatori: 500
Energia: Giordan Watson (13), Porter Troupe (7), Louis Darby (12), Adrian Roșu, Ermin Jazvin (13), Konstantinas Kakaroudis (14), Cătălin Vlaicu (2), Dalibor Djapa (8), Daniel Tudosă (3), Claudiu Alionescu, Tal Karpelesz (12), Barîș Aktaș. Antrenori: Florin Nini și Radu Stroescu.
Concordia: Vasile Ștefan (9), Nemanja Petrovic (18), Aleksandar Vuletic (10), Andrei Petica, Dan Ioan, Alexandru Ilie, Rasty Dimitris (2), Horia Codin, Bogdan Stăncuț (6), Marian Arărău, Ciprian Mihai (15), Cătălin Staicu. Antrenor: Vlastimir Vukadinovic. Arbitri: Gabriel Dima, Marius Epure, Bedir Sefer. Comisar: Marian Oprea.
Costel Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here