BASCHET / FIBA EuroChallenge – Calificarea se joacă la Târgu-Jiu

413

După succesul răsunător din primul meci din sferturile de finală ale EuroChallenge, când Energia a învins fără drept de apel pe Le Mans, în al doilea meci francezii au egalat situația la general câștigând pe teren propriu cu 79-68 (22-16, 16-9, 16-22, 25-21) situație care trimite confruntarea spre un meci decisiv ce se va disputa, mâine, la Târgu-Jiu.
Baschetbaliștii echipei târgujiene au fost în joc doar în prima parte a sfertului unu, însă odată ce francezii au luat un avantaj mai mare, victoria acestora a devenit din ce în ce mai greu de contestat, mai ales că trupa lui Constantinides nici nu a dat foarte mult impresia că ar tura motoarele pentru a obține în Hexagon calificarea în Final Four.
Conduși la pauza mare cu 13 puncte, elevii lui Constantinides au reușit în a doua parte a meciului să se apropie la doar cinci puncte, scor 52-47, însă gazdele nu au permis periclitarea succesului prin care să ducă meciul în decisiv și au forțat o desprindere mai clară, ceea ce au și reușit, Le Mans impunându-se în cele din urmă cu 79-68. De la gazde s-au remarcat Ignerski, cu 15 puncte și 5 recuperări și C.J. Wallace, cu 14 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive, în vreme ce la Energia, Glyniadakis a terminat meciul cu 18 puncte și 7 recuperări.
Meciul ce va decide care dintre cele două echipe vor merge în Final Four se va juca, mâine, la Târgu-Jiu, cu începere de la ora 19.00. Trabzonspor (Turcia) și JSF Nanterre (Franța) sunt primele două echipe ce au pătruns în “careul de ași” al FIBA EuroChallange.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here