Angajata unui bar din Turceni a fost nevoită ieri dimineaţă să sune cu noaptea-n cap la 112 şi să anunţe că nişte indivizi pe care nu-i cunoştea au lăsat-o fără aproape 1200 de lei, bani proveniţi din încasările anterioare.
Tânăra a recunoscut că, într-un moment de neatenţie, clienţii pe care îi avea în bar au băgat mâna după tejghea în casa de marcat şi i-au luat banii, după care s-au făcut nevăzuţi. Bărmăniţa a reuşit însă să-i descrie destul de bine pe suspecţi şi, astfel, în nici câteva ore, toţi trei au ajuns în faţa poliţiştilor, unde au returnat banii furaţi. „La scurt timp de la sesizare, poliţiştii au identificat suspecţii, respectiv: Ion N.A., de 22 ani, Petrişor M.G., de 22 ani, ambii din oraşul Turceni şi Cosmin P., de 22 ani, din comuna Văgiuleşti. Asupra acestora, poliţiştii au găsit suma de 1.235 lei, bani proveniţi din furt. Banii au fost restituiţi părţii vătămate, iar suspecţii sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, menţionează inspectorul principal Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Gelu Ionescu