Un tânăr de 26 de ani, din comuna Fărcășești, a fost reținut, sâmbătă, după ce ar fi provocat un scandal într-un bar din localitate. Acesta ar fi înjurat-o pe barmaniță, după care i-ar fi amenințat cu bătaia și pe ceilalți clienți. ”La data de 18 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 26 de ani, din comuna Fărcăşeşti, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi ameninţare. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, tânărul, aflându-se în incinta unei societăţi comerciale din comuna Fărcăşeşti, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a manifestat agresiv prin gesturile și limbajul injurios la adresa angajatei localului, în vârstă de 36 de ani, din aceeaşi localitate, cât și față de mai mulți clienți aflați de față, tulburând în acest sens buna desfășurare a activității localului, adresând totodată şi ameninţări cu acte de violenţă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.