Bârcă recunoaşte că a fost chemat la PC: “Mi-a spus să candidez pentru conservatori doctoriţa Băltăreţu”

514

ion barcaDupă ce cu câteva zile în urmă nega de mama focului, la un post de radio din Târgu-Jiu, că nu a luat niciodată în calcul o candidatură pentru PC la alegerile locale, primarul PDL al comunei Turburea, Ion Bârcă a recunoscut ieri că a avut discuţii ,,prieteneşti” cu una dintre persoanele din conducerea PC Gorj.

Este vorba despre doctoriţa Elena Băltăreţu, şefa organizaţiei de femei a PC Gorj, de loc din Turburea, care l-ar fi ofertat ,,amical” pe Bârcă cu o candidatură din partea Partidului Conservator.

Bârcă susţine acum că are o legătură de rudenie cu Elena Băltăreţu, fiind neam cu soţul decedat al acesteia, şi locuind la mică distanţă de reprezentanta PC Gorj. ,,Mi-a spus aşa prieteneşte să candidez din partea PC-ului la locale. Dar nu am purtat niciodată o discuţie oficială. Mi-a spus de câteva ori, atât. Nu ştiam că s-a discutat şi la PC despre mine, ori că Dian Popescu nu m-a vrut. Am discutat doar nu am negociat o plecare a mea de la PDL”, declară acum Bârcă, după ce în urmă cu o săptămână acuza Gorjeanul că ar fi publicat o informaţie eronată.

Apărătorul cumnatului său

Bârcă îl susţine acum pe cumnatul său, Cosmin Becheru, blamat de viceprimarul localităţii Toma Stamatoiu, pentru că a fost condamnat cu suspendare pentru furt. Primarul Bârcă a încercat să explice că cumnatul său, pus de el într-o funcţie de conducere la Serviciul Public Turburea, nu ar mai putea fi făcut hoţ, deşi a spart primăria localităţii pentru a fura banii publici, deoarece a fost reabilitat anul trecut de instanţă. Bârcă s-a arătat supărat că Stamatoiu l-ar fi şifonat pe cumnatul său, care vrea la rândul său să se apere, redând presei anumite ,,ilegalităţi” făcute de vicele în exerciţiu, totodată candidat USL la Primăria Turburea.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here