Bărbatul lovit pe trecerea de pietoni, transportat cu elicopterul SMURD la Craiova

2996

Starea bărbatului lovit, azi-dimineață, pe trecerea de pietoni de pe Calea Severinului, este una gravă. Acesta are 45 de ani și a fost necesară transferarea lui la secția Neurochirurgie, la SJU Craiova. ”A fost solicitată intervenția elicopterului SMURD”, a comunicat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.

IPJ Gorj: La data de 31 octombrie a.c., ora 08:06, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Calea Severinului, din municipiul Târgu-Jiu.

Din primele cercetări, polițiștii rutieri au stabilit că un tânăr, de 19 ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Severinului, din direcția Bălești-strada Unirii, a acroșat un pieton care se angajase în traversarea regulamentară a străzii prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător.

Pietonul a fost rănit grav, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here