Bărbatul de 61 de ani, din Țicleni, trimis în judecată pentru omor, după ce în luna decembrie a anului 2018 și-a găsit concubina moartă în pat, a fost achitat astăzi de magistrații Tribunalului Gorj. Acesta a stat șapte luni în închisoare, în perioada decembrie 2018-iulie 2019.
„Achită pe inculpatul Vrînceanu Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în cauză de la data de 22.12.2018 până la 04.07.2019. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, au decis judecătorii de la Tribunalul Gorj.
Femeia găsită decedată avea urme de violență pe corp. La scurt timp, concubinul ei a fost reținut și arestat preventiv. Ancheta a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.