Bărbatul cercetat pentru pornografie infantilă nu a contestat arestarea preventivă

1069

Bărbatul de 41 de ani, din comuna Bâlteni, arestat preventiv, joi, sub acuzația de pornografie infantilă, a acceptat măsura dispusă de judecătorii Tribunalului Gorj. Acesta nu a contestat decizia.
,,Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului P. T.I., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 31octombrie 2019, până la data de 29 noiembrie 2019, inclusiv.
Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, a decis instanța.
Bărbatul din Bâlteni este suspectat că, în perioada 2016-2019, ar fi deţinut şi pus la dispoziţie, pe internet, mai multe materiale pornografice cu minori, cu vârste cuprinse între doi şi 14 ani.
Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Gorj.
,,La data de 30 octombrie, polițiștii din cadrul SCCO Gorj, împreună cu procurori din cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Gorj, au reţinut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 41 de ani, din comuna Bâlteni, bănuit de săvârșirea infracţiunii de pornografie infantilă.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în perioada 2016-2019, bărbatul a deţinut şi pus la dispoziţie, prin intermediul reţelei publice INTERNET, mai multe materiale pornografice cu minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani.
În cursul zilei de joi, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Gorj, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here