Bărbatul de 52 de ani, acuzat că și-a ucis iubita, care împlinise 34 de ani, a fost arestat preventiv, marți seara, de judecătorii de la Tribunalul Gorj. ”Dispune arestarea preventivă a inculpatului Jianu Ion, cercetat pentru infracțiunea de omor calificat săvârșit asupra unui membru al familiei, pe o durată de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore”, a stabilit instanța. Anchetatorii susțin că suspectul a fost cel care a sunat la 112, după ce a lovit-o cu o scândură plină de cuie. Acesta recunoaște fapta.
Anchetatorii susțin că i-ar fi aruncat urechea dreaptă în toaletă, însă bărbatul a spus că nu își aduce aminte cum s-a întâmplat. Modul în care a acționat i-a uimit și pe procurori. ”La data de 31.07.2017, orele 03.00-04.05, numitul Jianu Ion i-a aplicat concubinei sale Iliescu Ecaterina Simona multiple lovituri cu pumnii și cu o scândură, pe care s-a găsit fragment de țesut și a izbit-o cu capul de perete, provocându-i leziuni care au condus la decesul acesteia. De asemenea, Jianu Ion a produs victimei suferințe mari, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere, constând în faptul că, folosind cel mai probabil un fragment mai mare de sticlă, când victima se afla încă în viață, i-a secționat urechea dreaptă care a fost găsită în vasul de WC, printre resturi țigări, așchii de lemn și fire de păr, i-a retezat părul în mod inegal cu același obiect tăietor, producându-i multiple plăgi tăiate la nivelul feței și scalpului. Tot în vasul de WC a fost găsit un fragment de țesut de aproximativ 2cm/1cm, cu margini neregulate, provenind din zona urechii secționate. Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanei vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse măsuri legale”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Victima ar fi fost ucisă, după ce ar fi fost prinsă în timp ce îi trimitea mesaje unui alt bărbat.
Loredana Fîciu