Bărbatul care i-a ameninţat pe Mihai Gâdea şi Pavel Abraham rămâne în Penitenciarul Târgu-Jiu

688

George Romulus Georgescu, bărbatul acuzat că i-a ameninţat pe avocaţii Pavel Abraham şi Crina Radu, dar şi pe realizatorul TV, Mihai Gâdea, a cerut, ieri, să fie eliberat condiționat din Penitenciarul Târgu-Jiu. Hotărârea definitivă a fost stabilită de magistrații Tribunalului Gorj, după ce prima instanță, Judecătoria Târgu-Jiu, i-a respins acțiunea, pe 8 martie. ”Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petiţionarul Georgescu George Romulus, în prezent deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu. Stabileşte termen de reînnoire a cererii sau propunerii după executarea fracției de 2/3 din pedeapsă. Obligă petentul la 20 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare”, a stabilit prima instanță. Nici ieri nu a primit vestea pe care o aștepta. ”Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul condamnat Georgescu George Romulus. Definitivă”, au decis, ieri, și judecătorii de la Tribunalul Gorj. Acesta s-a întors în Penitenciarul Târgu-Jiu.
Bărbatul a fost condamnat, pe 1 iulie 2015, la trei ani şi două luni de închisoare cu executare. Decizia a fost luată de magistraţii Judecătoriei Braşov, însă acesta a formulat apelul care a fost respins la Curtea de Apel Brașov, pe 15 ianuarie 2016.
George Romulus Georgescu a fost trimis în judecată pentru şantaj, hărţuire şi ameninţare. Printre victime s-a aflat și fosta sa iubită. Bărbatul din Braşov a fost acuzat că i-a ameninţat pe avocatul lui Bercea, Pavel Abraham şi pe prezentatorul TV Mihai Gâdea, pe motiv că sunt de partea lui Bercea Mondial în dosarul în care Mircea Băsescu era acuzat că a luat mită.
Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii ianuarie 2015, Georgescu a exercitat acte de constrângere psihică faţă de un avocat din cadrul Baroului Braşov, urmărind obţinerea unui interes personal, prin ameninţarea cu săvârşirea unor infracţiuni cu componentă violentă, prin frecvenţa şi conţinutul apelurilor telefonice, acestea accentuând starea de temere creată persoanei vătămate.
De asemenea, prin frecvenţa şi conţinutul apelurilor telefonice, ale mesajelor tip SMS şi a corespondenţei purtată cu alte patru persoane vătămate, inculpatul a creat o stare de temere şi pentru acestea, adresându-le, totodată, ameninţări explicite cu săvârşirea unor fapte de natură penală, îndreptate împotriva vieţii acestora şi a integrităţii fizice.
Realizatorul TV, Mihai Gâdea, ar fi fost amenințat cu moartea de acelaşi bărbat, pentru că a difuzat înregistrările în care fratele fostului preşedinte recunoştea mita primită de la familia Bercea.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.