Bărbații care furau țiței, aduși în fața procurorilor din Cărbunești

1247

Cinci bărbați care sunt acuzați că furau țiței direct din conductă au fost reținuți.

IPJ Gorj: La data de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au reținut pentru 24 de ore, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 51 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În cursul acestei zile, bănuiții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, cu propuneri legale.
Persoanele au fost reținute în urma perchezițiilor de ieri.

Amintim că polițiștii au stabilit că bănuiții ar fi utilizat instalații artizanale, cu ajutorul cărora ar fi sustras produse petroliere din conductele de transport ce aparțin unei societăți comerciale din orașul Țicleni. ,,În urma activităților desfășurate, au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, peste 100.000 de litri de produs petrolier. Șase persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Serviciului Rutier, Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor, Biroului Siguranța Școlară, Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești și Secției 8 Poliție Rurală Stoina ”, a comunicat, ieri, IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here