Doi bărbați de 45 și 47 de ani, din comuna Aninoasa, s-au ales cu dosar penal, joi, după ce au vizitat o familie care se afla în izolare la domiciliu. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești.,,La data de 9 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și omisiunea declarării unor informații.Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 7 aprilie, doi bărbați de 45 și 47 de ani, din comuna Aninoasa, ar fi pătruns în curtea locuinței unei familii din comuna Aninoasa, intrând în contact cu persoanele care se aflau în izolare la domiciliu. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești”, se precizează într-un comunicat al Direcției de Sănătate Publică Gorj.
L.F.