Un bărbat din comuna Crasna a fost reținut, duminică, după ce și-a vizitat concubina care avea un ordin de protecţie împotriva lui. Femeia de 45 de ani a sesizat Poliția. ,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a venit la locuinţa concubinei sale din comuna Crasna, încălcând prevederile ordinului de protecție provizoriu, emis de poliţişti împotriva sa, la data de 30 aprilie, prin care i-a fost interzis să se apropie de apelantă și să ia orice contact telefonic sau verbal cu aceasta. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a măsurilor instituite, poliţiştii dispunând, totodată, reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.