Bărbat mort, după ce s-a prăbușit în gol de pe acoperișul unei case

1457

Sfârșit tragic, ieri, pentru un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Plopșoru. Acesta efectua lucrări la acoperișul unei case, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul.,,Un bărbat de 60 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce efectua lucrări la acoperișul unei case, s-a dezechilibrat și a căzut, suferind leziuni incompatibile cu viața. La scurt timp a fost constatat decesul acestuia. Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului și cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here