Bărbat găsit spânzurat, în curtea casei

9133

Poliţiştii din Gorj au deschis o anchetă şi fac cercetări după ce un bărbat de 70 de ani a fost găsit spânzurat, astăzi, în curtea casei sale din comuna Mușetești.
Bătrânul locuia cu soția și fiica sa. Surse susțin că era cunoscut cu probleme psihice.

„La data de 3 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de către un bărbat de 34 de ani, din comuna Mușetești, cu privire la faptul că, în curtea unui imobil de pe raza localității Mușetești, ar fi o persoană spânzurată. La faţa locului s-a deplasat echipă o echipă operativă din cadrul subunităţii de poliție, constatând că în spatele unei locuințe din comuna Mușetești se află spânzurat un bărbat de 70 de ani, din aceeași localitate. Cu ocazia examinării cadavrului nu au fost identificate urme de violență pe cap, trunchi sau membre, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă„, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.