Bărbat găsit mort pe marginea drumului

321

2 accidenteUn bărbat de 69 de ani a fost găsit decedat, miercuri dimineaţa, de către un localnic din comuna Bărbăteşti, chiar în faţa locuinţei sale. Se pare că bărbatul a fost victima unui accident de circulaţie, până în acest moment autorul faptei nefiind identificat.

Poliţiştii desfăşoară activităţi de cercetare şi investigaţii pentru clarificarea împrejurărilor în care a fost accidentat un bărbat de 69 ani, găsit decedat pe marginea drumului, în comuna Bărbăteşti. „În data de 17 august, în jurul orele 01:31, poliţiştii din Bărbăteşti au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, de către un localnic, despre faptul că a găsit o persoană decedată în faţa locuinţei sale, pe marginea părţii carosabile, posibil victimă a unui accident de circulaţie. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare formată din poliţişti ai Serviciului Rutier şi specialişti criminalişti. De asemenea, având în vedere că din cele relatate de apelant a rezultat că şoferul, neidentificat până în prezent, a părăsit locul evenimentului, poliţiştii au instituit filtre pe arterele de circulaţie. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că, în momentul producerii accidentului, victima, un bărbat de 69 ani, din comuna Bărbăteşti, era întinsă pe partea carosabilă. Aceasta prezenta un traumatism profund în zona capului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Gorj, Daniel Tică. Poliţiştii continuă investigaţiile pentru identificarea conducătorului auto şi pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment, în cauză fiind constituit un dosar penal sub aspectul infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here