Bărbat din Vâlcea, reținut de polițiștii din Târgu-Jiu

1242

Un bărbat de 40 de ani, din județul Vâlcea, a ajuns, azi-noapte, în arestul IPJ Gorj, după ce ar fi furat mai multe scule electrice, dintr-un atelier auto din Târgu-Jiu.

”La data de 12 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 40 de ani, din comuna Stroieşti, judeţul Vâlcea, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul, în zilele de 9,10 şi 11 septembrie, a pătruns în interiorul unui atelier  auto, închiriat de către un tânăr de 30 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, de unde ar fi sustras mai multe scule electrice”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Suspectul va fi prezentat în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here