Bărbat din Turburea, cercetat pentru amenințare, violare de domiciliu și distrugere

1260

Un bărbat de 43 de ani, din comuna Turburea, s-a ales cu dosar penal, după ce soția lui a sesizat Poliția, joi. „O femeie de 32 de ani, din comuna Turburea, a sesizat faptul că ar fi fost amenințată de către soțul său, în vârstă de 43 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, în urma unor neînțelegeri în familie,  femeia s-ar fi mutat împreună cu fiica minoră la locuința părintească din aceeași localitate, iar soțul său a rămas să locuiască la adresa de domiciliu. În cursul zilei de ieri, bărbatul s-a prezentat la locuința soției sale și, fără acceptul acesteia, a pătruns în curte, unde ar fi spart mai multe geamuri de la locuință și ar fi amenințat că va distruge și bunuri din locuință. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  amenințare, violare de domiciliu și distrugere”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordinului de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, față de bărbat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.