Bărbat din Târgu-Cărbunești, reținut după ce și-a sechestrat fosta iubită

5094

Un bărbat de 32 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a fost reținut, aseară, după ce și-ar fi sechestrat fosta iubită. Acesta este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, violență domestică și amenințare. „Poliţiştii au fost sesizaţi de un tânăr de 28 de ani, din comuna Turburea, despre faptul că bărbatul în cauză ar fi sechestrat o tânără, în vârstă de 18 ani, din comuna Săulești, în apartamentul său. De îndată, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au pătruns în locuinţă, eliberând-o pe victimă. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a reieşit că persoana vătămată este fosta concubină a bărbatului de 32 de ani și, de comun acord, au convenit ca aceasta să vină şi să-și ridice lucrurile personale, de la apartamentul acestuia. De asemenea, poliţiştii au mai constatat faptul că cel în cauză ar fi exercitat acte de violenţă împotriva tinerei şi ar fi ameninţat-o. Reţinutul va fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu propuneri corespunzătoare”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.