Bărbat din Rovinari, bătut de fiul lui de 18 ani

1305

Un bărbat de 45 de ani, din orașul Rovinari, a cerut ajutorul polițiștilor, luni, după ce ar fi fost agresat de fiul lui, un tânăr de 18 ani, din aceeaşi localitate. ,,Din cercetările efectuate a reieşit faptul că tânărul, aflându-se la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra tatălui său. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Totodată, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, împotriva tânărului”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În aceeași zi, polițiștii au mai emis un ordin de protecție, în urma unui scandal care a avut loc într-o familie din comuna Baia de Fier. ,,La aceeaşi dată, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi de o femeie de 42 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul soțul său provoacă scandal la domiciliu. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul de 48 de ani, din comuna Baia de Fier, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei şi ameninţări asupra soacrei şi fiului său de 24 de ani, din aceeaşi localitate. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare. Totodată, poliţiştii au emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de cinci zile, agresorul fiind evacuat temporar din locuință, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 200 de metri de persoanele vătămate”, a mai declarat Victor Țuhașu. De la începutul acestui an, poliţiştii din județul Gorj au emis peste 100 de ordine de protecţie provizorii, cele mai multe în mediul rural. Oamenii legii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil cinci zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. ,,Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”, potrivit reprezentanților Poliției Române.
L.F

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here