Bărbat din Logrești, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

935

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, joi, un bărbat de 56 de ani din comuna Logrești, care avea asupra sa două cartușe de vânătoare, calibrul 12, cu capsa nepercutată, confecționate artizanal, având alice cu diametrul mai mare de cinci milimetri. Acesta este autorizat pentru a deține, purta şi folosi arme letale de vânătoare. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, respectiv deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale. Cartușele identificate de polițiști au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here