Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați de un bărbat, din comuna Albeni, cu privire la faptul că fratele său, Mircea Mitel Craioveanu, în vârstă de 46 de ani, din comuna Albeni, a revenit în România de pe teritoriul Germaniei pe 18 august, a coborât din mijlocul de transport în municipiul Timișoara, județul Timiș, iar până în prezent nu a ajuns la domiciliu.
Acesta are următoarele semnalmente: înălțimea de aproximativ 1.70 m., greutate 80 kg, păr brunet, tuns scurt, ten măsliniu, față ovală, constituție robustă.
La momentul plecării din Germania, bărbatul purta un tricou și o șapcă de culoare roșie. Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.