Bărbat cercetat pentru furt de cosmetice

236

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Fărcăşeşti, este cercetat penal pentru furt calificat după ce a fost prins în flagrant în timp ce sustrăgea produse cosmetice dintr-un magazin.

Miercuri seară, în jurul orei 22:40, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi de către o persoană în vârstă de 50 ani, din comuna Drăguţeşti, despre faptul că a surprins în flagrant un bărbat în timp ce sustrăgea mai multe bunuri de pe raftul unui magazin. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a fost identificat A.I. în vârstă de 44 ani din comuna Fărcăşeşti, care avea asupra sa o pungă de plastic în care au fost găsite mai multe produse cosmetice în valoare de 161,99 lei”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Produsele cosmetice sustrase au fost restituite unităţii prejudiciate, pe numele bărbatului întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here