Un bărbat de 41 de ani, din comuna Polovragi, s-a ales cu dosar penal, miercuri, pentru violență în familie. Soția lui a sunat la 112 și a cerut ajutor. ,,Poliţişti din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi, prin apelul 112, de o femeie de 40 de ani, din comuna Polovragi, despre faptul că are un conflict în familie, cu soțul său.Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că soţul femeii, în vârstă de 41 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra sa, provocându-i leziuni ușoare, refuzând acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență domestică.Totodată, polițiştii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Agresorul nu are voie să se apropie, la mai puțin de 500 de metri, de soția lui.
L.F.