Bărbat arestat preventiv, după crima din Piața Centrală din Târgu-Jiu

2904

Un scandal în familie l-ar fi făcut pe un bărbat din Târgu-Cărbunești să recurgă la un gest extrem, pe 31 decembrie: şi-a înjunghiat fostul cumnat în Piața Centrală din Târgu-Jiu. Victima în vârstă de 43 de ani a murit la spital. Agresorul a fugit, pe lista suspecților aflându-se și fratele acestuia. Cei doi au fost prinși pe raza localității Bumbești-Jiu și au fost reținuți în ultima zi a anului trecut. Pe 1 ianuarie, un magistrat din cadrul Tribunalului Gorj a decis ca unul singur să fie arestat preventiv, pentru omor.
,,Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj de arestare preventivă a inculpatului. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 01.01.2020 şi până la data de 30.01.2020, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore”, a decis instanța.Scenele sângeroase s-au petrecut în apropierea unei carmangerii din Piața Centrală din Târgu-Jiu. Agresorul de etnie romă a scos un cuțit și l-ar fi înjunghiat cu bestialitate în spate pe bărbatul de 43 de ani, apoi s-a făcut nevăzut.
Victima a murit, după câteva ore, la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu, în timp ce era supusă unei intervenții chirurgicale. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here