Bărbat amendat, după ce a cules ilegal 180 de grame de trufe

1513

Polițiștii din județul Gorj au confiscat 180 de grame de trufe, joi, de la un bărbat care le culesese ilegal. Din investigaţiile efectuate, oamenii legii au constatat că întreaga cantitate a fost recoltată ilegal din zona împădurită a satului Seuca, tânărul de 22 de ani, care se afla alături de alte două persoane, fiind sancționat.,,La data de 10 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, împreună cu un reprezentant al Ocolului Silvic Târgu-Jiu, au acționat pe raza comunei Peștișani, în zona împădurită a satului Seuca, în vederea identificării persoanelor care recoltează, din fondul forestier, produse nelemnoase, trufe, fără acordul proprietarului ocolului silvic care asigură administrarea pădurii. Cu această ocazie au fost identificați trei bărbați, de 53, 59 și 22 de ani, din comuna Peștișani respectiv Câlnic, care s-ar fi deplasat în fondul forestier, de pe raza satului Seuca, cu un autoturism de teren și doi câini antrenați pentru căutarea trufelor, ocazie cu care, ar fi cules, fără a avea acordul proprietarului terenului, 180 grame trufe, negre și albe. Având în vedere cele constatate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a tânărului de 22 de ani, în baza Legii 171/2010 privind constatarea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, fiind dispusă și ridicarea în vederea confiscării a cantității de 180 de grame trufe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Un kilogram de trufe negre costă aproximativ 1.000 de euro.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here