Barajele din Gorj, verificate după seisme. Concluziile!

2033

Reprezentanții Administrației Apele Române anunță că au fost făcute verificări în urma cutremurelor din județul Gorj, iar barajele din administrare funcționează în parametri optimi și în condiții de siguranță.

„Având în vedere fenomenele seismice recente de la noi din țară, toate barajele din administrare funcționează în parametri optimi și în condiții de siguranță. În urma mișcărilor seismice provocate de cutremurele cu epicentrul în zona orașului Târgu Jiu, la barajele (de categorie B) aflate în administrarea Apele Române Jiu nu s-au înregistrat probleme sau efecte care să pună în pericol siguranța în exploatare a acestora. Aceasta sunt concluziile verificărilor din teren efectuate la barajele: Valea de Pești, Rovinari, Ișalnița și Fântânele”, anunță Apele Române. Autoritățile au precizat în ce au constat verificările. „S-a urmărit modul de comportare a barajelor și a echipamentelor hidromecanice, s-au inspectat barajul și uvrajele aferente, s-au executat manevre la baraje și s-au măsurat debitele de infiltrații, acestea fiind în concordanță cu regulamentul de exploatare aprobat (după caz) și s-a verificat sistemul de alarmare (după caz)”, se arată în informarea Apelor Române.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here