Barack Obama l-a felicitat pe preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici

305
barack-obama-viktor-ianukoviciPreşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a sunat pe preşedintele ales ucrainean, Viktor Ianukovici, pentru a-l felicita şi a salutat „o nouă etapă pozitivă pentru consolidarea democraţiei în Ucraina”, a anunţat preşedinţia americană.

„Preşedintele Obama l-a sunat pe ucraineanul Viktor Ianukovici pentru a-l felicita pen tru alegerea sa şi a-i ura succes în exercitarea mandatului”, a precizat Casa Albă, într-un comunicat, la patru zile după victoria candidatului prorus la prezidenţialele din Ucraina.
“Preşedintele i-a felicitat pe ucraineni pentru derularea alegerilor la 7 februarie. Exprimarea paşnică a voinţei politice a alegătorilor ucraineni constituie o nouă etapă pozitivă pentru consolidarea democraţiei în Ucraina”, potrivit aceleiaşi surse.
Ianukovici a câştigat scrutinul cu 48,95 la sută din sufragii în faţa rivalei sale, premierul Iulia Timoşenko, însă aceasta nu şi-a recunoscut încă înfrângerea. OSCE a apreciat că “alegerile (au fost) transparente şi corecte”.
Înaintea lui Obama, Uniunea Europeană l-a felicitat pe Ianukovici, deja felicitat de preşedintele rus, Dimitri Medvedev.
În 2004, victoria lui Ianukovici, la vremea respectivă premier, la alegerile prezidenţiale, a fost invalidată pentru fraude de amploare, în urma unei revolte populare, denumită “revoluţia portocalie”, al cărei simbol a fost Timoşenko.
Selecţie realizată de Daniela SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here