Banii pentru Ştiinţa, mărul discordiei între Bârcă şi consilieri

286

Picture 013Primarul comunei Turburea, Ion Bârcă, este iar la cuţite cu consilierii locali ai Opoziţiei. După ce consilierii au luat iniţiativa, la ultima şedinţă de Consiliu Local, a înfiinţării unei comisii speciale de analiză şi verificare a activităţii primăriei şi Serviciului Public de Gospodărire a localităţii, pentru perioada 2009-2011, s-a aprins iar fitilul în instituţie.

Bârcă a cerut la rândul lui un audit intern şi s-a legat de banii oferiţi, timp de doi ani, pentru echipa de fotbal a localităţii, Ştiinţa Turburea, pentru care tocmai edilul a aprobat anual sume cuprinse între 250-300 de milioane de lei vechi. Auditul respectiv a fost adus ieri de primar la Prefectura Gorj, care va face o acţiune în instanţă împotriva consilierilor care fac parte şi din asociaţia sportivă. Plângerea se va depune la Judecătoria Târgu-Cărbuneşti.

Verificarea solicitată de consilierii locali marţi l-a pus la treabă pe primarul Bârcă care a căutat, la rândul său, ceva împotriva consilierilor locali care au cerut analizarea activităţii sale. Bârcă a găsit rapid să se lege de banii daţi în 2009 şi 2010 pentru echipa de fotbal locală, dar nu a luat în calcul că, chiar el a iniţiat proiectele de hotărâre şi a aprobat, în calitate de ordonator de credite, cheltuirea acestor bani la capitolul sport. Primarul a făcut rapid o adresă pentru Instituţia Prefectului Judeţului Gorj în care semnala că s-au dat aceşti bani echipei, iar vinovaţi s-ar face doi dintre consilierii locali care aveau o legătură cu asociaţia sportivă. Este vorba despre Victor Băran, consilier local PSD, care deţine şi 40% din acţiunile asociaţiei de fotbal, şi Dumitru Coman, consilier PNL, care a avut calitatea de preşedinte al asociaţiei. Bârcă declară astfel că nu i-ar acuza pe cei doi consilieri de nimic dar atrăgea atenţia instituţiei Prefectului că aceşti consilieri ar fi aprobat banii pentru asociaţia sportivă pe care o şi conduceau. “Eu nu îi acuz de nimic doar am sesizat aceste potenţiale nereguli. Prefectura va şti ce să facă în continuare. Dacă este abuz în serviciu, incompatibilitate sau conflict de interese vor decide cei de la Prefectura Gorj”, a declarat Bârcă.

Banii pentru echipă se consumau la cârciuma familiei primarului

Victor Băran dă la rândul său vina pe edilul local care a aprobat banii, mai ales că susţine că Bârcă ar fi scos sumele de bani şi tot el le-ar fi dat şi asociaţiei. “Nu mă consider vinovat de nimic. Eu nu am pus mâna pe nici un ban, nu am semnat nimic, nici măcar un extras de cont pentru asociaţie. Eu deţineam 40% din asociaţia sportivă fiind împuternicit în acest caz chiar de Consiliul Local. Bârcă este vinovat deoarece a fost ordonator de credite, el a scos banii din bancă sau din casieria primăriei. Mai mult, de la firma familiei primarului s-au decontat bonuri de casă din banii asociaţiei sportive, pentru băutură consumată după meciuri. Bonurile există şi poartă numele firmei SC Jeram Exim, care este firma socrilor primarului. Nu îmi este teamă de o acţiune în instanţă, sunt nevinovat şi voi demonstra cu acte şi documente că nu sunt vinovat de acuzele care mi se vor aduce de primar”, a declarat Băran. Acesta menţionează, de asemenea, că a fost preşedinte de şedinţă când pe ordinea de zi era proiectul în care urma să se voteze acordarea de bani pentru asociaţie. “Fiind preşedinte de şedinţă eu trebuia să supun la vot proiectul respectiv. Nu este nimic ilegal”, a completat Băran.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here