Fostul candidat la Președinția României a reușit de abia anul acesta să obțină în instanță dreptul de a avea o sumă minimă de care să dispună și cu care să își poată asigura existența în spatele gratiilor. Fiscul a deschis anul trecut un dosar de executare silită pe numele acestuia în contul datoriilor pe care le are de achitat către stat, fapt care făcea ca orice ban existent pe numele condamnatului să fie confiscat și încasat la bugetul de stat. Constantin Ninel Potîrcă spune că ajunsese să nu aibă nici un leu asupra sa, asta în condițiile în care produsele care se vând în magazinele penitenciarelor au prețuri de trei ori mai mari decât cele de pe piața liberă.
“Obama” de Meteor a contestat încă din iulie anul trecut decizia ANAF de a-i reține toate veniturile, un verdict al instanței fiind pronunțat de abia acum. “Anulează în parte formele de executare din cadrul dosarului cu nr. 2413276/21.06.2016, respectiv înfiinţarea popririi asupra contului contestatorului, cu respectarea unei sume minime lunare de 800 lei. Constată că peste suma de 800 lei/lunar, poprirea este întemeiată pentru recuperarea debitelor reţinute în sarcina contestatorului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanței. Dacă verdictul rămâne definitiv, Potîrcă va putea să mizeze lunar pe 800 de lei din banii pe care îi trimit rudele sau prietenii pe numele său, ce depășește suma respectivă urmând să intre în bugetul de stat.
El are de executat 8 ani și jumătate de închisoare pentru acuzații de evaziune fiscală și dare de mită, prejudiciul stabilit de judecători fiind de ordinul zecilor de milioane de lei, într-unul din dosare instanța admițând că ar fi comis o eroare, până la îndreptarea eventuală a acesteia Potârcă rămânând bun de plată.
Gelu Ionescu