Bani puţini pentru echipele din Liga 2

527

Federaţia Română de Fotbal a încheiat licitaţiile privind atribuirea dreptului de transmisie a meciurilor de fotbal disputate în Cupa României şi în campionatul Ligii 2 pentru următoarele trei sezoane.
Începând cu acest campionat, meciurile din eşalonul secund vor fi transmise de posturile care televizează şi jocurile din Liga 1: Look TV, Digisport şi Telekom Sport. În fiecare etapă a Ligii 2 vor fi transmise în direct patru meciuri, considerate cele mai importante de către televiziuni.
Suma care a obţinut-o forul autohton pentru cluburile de ligă secundă rămâne una foarte mică faţă de cât primesc echipele din campionatul principal. FRF a reuşit “să pluseze” doar cu 120 de mii euro faţă de sezonul recent încheiat, suma de 500 de mii euro fiind împărţită între toate formaţiile, în mod egal.
Banii vor veni către cele 20 de cluburi în trei tranşe. În septembrie se va împărţi 40% din suma totală (200.000 / 20 = 10.000 euro de club), în februarie va fi a doua tranşă de 40%, iar la finalul campionatului, în iunie, se vor da ultimii bani, cei 20% (100.000 / 20 = 5.000 euro). Pe lângă cei 500 de mii euro pe care îi vor încasa din vânzarea drepturilor TV, cluburile din Liga 2 vor împărţi în mod egal şi 200.000 euro de la sponsorul campionatului, Casa Pariurilor.
Astfel, un club din Liga 2 va primi din drepturile tv şi de la sponsorul campionatului 35.000 euro, o sumă “ruşinoasă”, faţă de cât încasează o echipă din Liga 1, unde o nou-promovată ajunge să ia aproape 1 milion euro.
Noua ediţie a Ligii 2 va începe pe 4 august, urmând ca în 2018 să se joace 21 de etape. Ultima rundă din acest an va avea loc în 8-9 decembrie. Partea a doua a sezonului se va relua pe 23-24 februarie 2019 şi va avea programată ultima etapă, cea cu numărul 38, în weekendul 1-2 iunie 2019.

Hagi: “Diferenţa este mare”
Antrenorul Viitorului, Gheorghe Hagi, a declarat că este anormal ca fondurile alocate ligii secunde să fie mult mai mici ca la Divizia A. “Drepturile TV pentru meciurile din Divizia B ar trebui să coste 5-7 milioane euro, în condițiile în care prima ligă primește aproximativ 30 de milioane pe sezon. Diferența este atât de mare și nu este bine. M-aș bucura ca fiecare club să primească o sumă frumoasă, în jur de 200 de mii euro” a declarat Hagi într-o conferință de presă. O poziţie mai tranşantă a avut președintele clubului Poli Timișoara, Radu Birlică. Direct implicat în liga secundă, Birlică a cerut demisia “negociatorilor” FRF.
“Este o bătaie de joc, este o sumă derizorie! Mie mi-ar fi rușine să lucrez în marketingul Federației și să pun la dispoziția cluburilor o astfel de sumă. Eu mi-aș fi dat demisia pe loc!”
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.