Potrivit unui anunţ făcut de Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, tinerii antreprenori de la nivelul judeţului Gorj care doresc să obţină de la stat până la 120.000 de lei pentru afacerea lor se vor putea înscrie în Programul START în perioada 22 iunie – 1 iulie. În cadrul Programului START, tinerii pot obţine finanţare pentru implementarea planului de afaceri, printr-o alocaţie nerambursabilă de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile (dar cel mult 120.000 de lei pentru fiecare beneficiar). Aceştia trebuie să aibă o contribuţie proprie de 10% din valoarea cheltuielilor eligibile. Bugetul alocat schemei în acest an este de 20 de milioane de lei, dintre care 18 milioane sunt pentru acordarea de alocaţii financiare nerambursabile.
Prin Programul START nu se pot obţine bani pentru: intermedieri financiare şi asigurări; tranzacţii imobiliare; activităţi juridice; activităţi de jocuri de noroc şi pariuri; producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope); producţie sau comercializare de produse energetice, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protecţie.
I.M.